Ce dezvăluie sprâncenele despre tine? DETALIILE la care trebuie să fii atentă

Faci și tu parte din acea categorie de femei care încă tratează superficial subiectul sprâncenelor? Ai fost cândva la cosmeticiană pentru a-ți da o formă care se potrivea atunci și o porți și astăzi? Atunci următoarele rânduri îți sunt dedicate și abordează multe detalii care vorbesc despre cum și cât de mult influențează sprâncenele imaginea ta.
Ce semnifică sprâncenele în funcție de FORMĂ, GROSIME și POZIȚIE?
Forma CURBATĂ – Pentru a ți se potrivi această formă trebuie să ai chipul rotund, ca prin curbarea redată de sprâncene să poți crea efectul de alungire a feței. Sprâncenele curbate sunt alese deobicei de către persoane determinate, hotărâte și creative.
Forma DREAPTĂ / PLATĂ – Femeile cărora li se potrivesc sprâncenele drepte au de regulă fața ovală/lungă și prin această formă se „taie” din lungimea feței. Au multă încredere de sine, nu se tem să spună ceea ce gândesc și ce își doresc. Sunt diplomate, respectuoase și conștiente că aceste sprâncene au și o notă masculină, mai ales dacă sunt groase, aspect care le dă și mai multă putere interioară.
Formă UNGHIULARĂ – Este potrivită feței rotundă și este purtată de către femeile conservatoare, cărora nu le plac schimbările. Sunt acele femei delicate care nu vor să se deschidă cu ușurință în fața altora, sunt liniștite, fac totul cu calm și în tacere și uneori sunt încăpățânate.
Sprâncenele SUBȚIRI sunt demodate, aspresc trăsăturile și îmbătrânesc chipul, mai ales în cazul unei fețe mai voluminoasă. Însă dacă ai o față mică, îngustă, cu ochi mici și buze subțiri, află că ție chiar ți se potrivesc și sunt despre tine!
Sprâncenele MEDII sunt cele mai naturale, potrivite pentru majoritatea femeilor, mai ales dacă fața ta este medie, cu ochi și buze de mărime medie.
Sprâncenele GROASE sunt visul oricărui designer de sprâncene, pentru că acesta poate modela cu lejeritate orice formă impusă de tendințe. Acest tip de sprâncene se poartă la pachet și cu o atitudine, personalitate, puternică, mai ales că grosimea dă o notă de masculinitate. Se potrivesc perfect și dacă ai ochi și buze voluminoase.
Sprâncenele joase sunt purtate de obicei de o femei naturală care nu vrea să iasă in evidență prea mult. Ea este de obicei atentă la detalii și își acordă atenție din plin.
Sprâncenele ridicate vorbesc despre o femeie visătoare, nonconformistă și care vrea să iasă in evidență atât prin felul ei de a fi cât și prin ceea ce poartă.