Cum ne ajuta scala lui Fitzpatrick in dermopigmentare?

Un dermopigmentist trebuie să țină cont de multe aspecte atunci când evaluează tonul pielii unui client. Scopul este de a face alegerea corectă privind pigmentul potrivit tipului de piele, iar scala Fitzpatrick este cheia în acest proces complex. Cunoașterea tuturor aspectelor ce definesc scala Fitzpatrick poate simplifica munca dermopigmentiștilor.
Rândurile următoare descriu ce este scala Fitzpatrick și cum poate fi ea folosită în obținerea celor mai bune rezultate în dermopigmentare.

Scala Fitzpatrick reprezintă metoda de clasificare a tonurilor pielii oamenilor. Aceasta include şase culori și este folosită de dermatologi încă din anii ’70.
Dr. Thomas Fitzpatrick, dermatolog la Universitatea Harvard, este cel care a inventat scala Fitzpatrick. Scopul acestuia a fost pentru a personaliza tratamentul cu radiaţii ultraviolete pentru psoriazis. Fitzpatrick a grupat pielea persoanelor ”albe” de la I la IV, întrebând despre arsurile solare dezvoltate după anumite perioade de expunere la soare.
Zece ani mai târziu, au apărut două noi categorii, respectiv tipul V pentru pielea ”maro” şi tipul VI pentru pielea de culoare.
Scala Fitzpatrick este utilizată pentru testarea produselor de protecţie solară şi reprezintă un standard de dermatologie pentru evaluarea riscului de cancer.

Clasificarea Fitzpatrick a fost dezvoltată prin intervievarea persoanelor despre reacțiile pielii lor la soare. Chiar dacă un anumit client nu îndeplinește toate caracteristicile unei grupe, este indicat să aleagă tipologia care prezintă cele mai multe descrieri care i se potrivesc.

FITZPATRICK TIP 1

  • piele (înainte de expunerea la soare): foarte albă;
  • ochi: albastru/gri/verde deschis;
  • păr: roșcat/blond deschis;
    Reacția solară: piele întotdeauna pistruiată, se arde, prezintă coji, nu se bronzează niciodată.

FITZPATRICK TIP 2

  • culoarea pielii (înainte de expunerea la soare): albă
  • ochi: albastru, gri sau verde
  • păr: blond
    Reacția solară: pielea de obicei este cu pistrui, se produc des arsuri și coji și rareori se bronzează

FITZPATRICK TIP 3

  • piele (înainte de expunerea la soare): medie, cu nuanțe aurii
  • ochi: căprui sau căprui deschis
  • păr: blond închis sau șaten
    Reacția solară: pielea se arde moderat și se bronzează gradual

FITZPATRICK TIP 4

  • piele (înainte de expunerea la soare): măslinie sau maro deschis
  • ochi: căprui închis
  • păr: căprui închis
    Reacția solară: se arde greu și se bronzează bine

FITZPATRICK TIP 5

  • piele (înainte de expunerea la soare): maro închis
  • ochi: căprui închis până la negri
  • păr: șaten închis până la negru
    Reacția solară: rareori pistrui, se arde foarte rar și se bronzează intens

FITZPATRICK TIP 6

  • piele (înainte de expunerea la soare): maro foarte închis până la neagră
  • ochi: negri
  • păr: negru
    Reacția solară: niciodată cu pistrui, nu se arde niciodată și se bronzează întotdeauna intens

 

Scala lui Fitzpatrick, identificarea tipului de ten, alegerea corecta a pigmentului – sunt subiecte complexe ce necesita o abordare detaliata. Te astept in cadrul Academiei Simetric unde voi dezbate pe larg aceste subiecte ce reprezinta o reala provocare in dermopigmentare.

Mai citeste si:
Alegerea corecta a culorii sprancenelor
Cum poate ARHITECTURA sprancenelor sa sporeasca frumusetea chipului?
Micropigmentarea buzelor – detaliile care fac toata diferenta!