Reguli de igienă: spălarea mâinilor, ace de unică folosință, mănuși, trusa de lucru
Micropigmentarea este un proces care implică procese, reguli, echipamente și ustensile specifice, de aceea în cadrul cursurilor pe care le predau în cadrul Academiei Simetric, ofer informații detaliate despre procesele, aparatele și consumabilele utilizate. Este esențial ca orice dermopigmentist să știe cum funcţionează aparatul de micropigmentare, din ce este compus, cum se întreţine și se curăţă eficient, aceste aspecte fiind valabile pentru toate ustensilele și consumabilele.
SPĂLAREA MÂINILOR
Spălarea mâinilor este o procedură antiseptică, în care se folosește dezinfectant special profesional de mâini. Mâinile și unghiile murdare sunt considerate principala sursă de infectare cu bacterii.
Spălarea lor (20 – 30 secunde este perioada indicată pentru o curățare adecvată) este cea mai importantă practică pentru a preveni răspândirea bacteriilor și bolilor pe care le produc. Specialistul trebuie să aibă unghiile scurte, îngrijite, iar părul să fie strâns!
ACELE
Acele nu trebuie să fie refolosite niciodată! Este obligatoriu pentru dermopigmentiști să cumpere ace preambalate de către producător și presterilizate, precum și componente pentru utilaje/unelte manuale. Acele sterile și componentele de unică folosință pot preveni răspândirea bolilor în timpul procedurilor.
Acele sunt numite „obiecte ascuțite” (un obiect care taie sau penetrează membranele mucoaselor) și după folosire trebuie să fie aruncate într-un container închis dedicat obiectelor ascuțite, rezistent la penetrare, care are o etichetă adecvată pentru deșeuri periculoase, montată pe container.
Acele trebuie să fie deschise și verificate pentru imperfecțiuni, purtând mănuși, înainte de folosire. Pentru această practică, este uzual să se folosească lupa, ochelarii de protecție și o lumină extrem de bună.
Vă recomand lampa profesională GLAMCOR, mai ales că lumina poate influența calitatea lucrării.
TRUSA DE LUCRU
Trusa de lucru include mai multe elemente care sunt folosite o singură dată (de unică folosință) și aruncate. Trusa de lucru care conține produse folosite pentru a acoperi obiecte care ar putea fi atinse în timpul procedurii, folii de protecție ale aparatului de micropigmentare, recipientele de pigment/anestezic plasture (și produsele turnate în aceste recipiente), dischetele de vată, recipientul de deșeuri, bețișoarele de vată și echipamentul personal de protecție (mănuși, măști și șorțuri de unică folosință) sunt elemente care sunt folosite o dată, iar apoi sunt aruncate, în mod adecvat.
Toate containerele comune, cum ar fi pigmenți și anestezic, trebuie să fie scoase din zona de depozitare și puse în trusa de lucru cu mâinile curate, înainte de a începe procedura, turnate în recipiente de unică folosință pentru pigment și returnate în zona de depozitare, departe de locul de muncă. Containerele comune, cum ar fi cele pentru serul pentru ochi, folosite înainte, în timpul sau după procedură trebuie să fie adecvat acoperite.
MĂNUȘILE
Mănușile trebuie să fie verificate periodic, pentru a vă asigura că sunt intacte și trebuie schimbate imediat dacă survine o ruptură sau un orificiu. În cazul în care trebuie să părăsiți locul de muncă în timpul procedurii, indiferent din ce motiv, mănușile trebuie să fie scoase și aruncate și trebuie să puneți mănuși noi când reveniți la locul de muncă.
Mănușile de unică folosință trebuie folosite chiar și când sunt efectuate activitățile de curățare!
ÎȚI VOR FI UTILE ȘI ACESTE INFORMAȚII:
Igiena și sterilizarea în dermopigmentare Reguli de sterilizare: AUTOCLAV
Istoria sprâncenelor. Evoluție și tendințe
Spune NU sprâncenelor negre!
Laser și neutralizare, soluția 2 în 1 pentru micropigmentări de succes
Micropigmentarea, ideală VARA. Însă trebuie să ții cont de ASTA!
Alegerea tehnicii de micropigmentare în funcție de tipul de ten
Implantul de sprâncene/gene. Pro sau contra?
EDUCAȚIA ÎN DERMOPIGMENTARE ARE NEVOIE DE SUPORTUL TĂU! DISTRIBUIE ARTICOLUL! Astfel, vom avea mai mulți specialiști și clienți informați în piață, iar împreună vom obține cele mai bune rezultate!🙂